XANAX 2 mg prospect pret compensat

Saitul care te invata cum sa nu te lasi jecmanit in farmacie, pret compensat, necompensat, pret de referinta, echivalentele medicamentului, prospect …

DCI: ALPRAZOLAMUM
Forma de prezentare: Comprimate
Doza: 2mg
Firma producatoare: PFIZER EUROPE MA EEIG
Tara producatoare: Marea Britanie
Bucati/cutie: 30 comprimate
Procent de compensare: 90%
Pret de referinta: 16.31 lei
Pret necompensat: 31.05 lei
Pret compensat categorie de asigurat 1 = 16.37 lei
Pret compensat categorie de asigurat 2 = 14.74 lei
Pret compensat categorie de asigurat 3 = 16.37 lei

Categorie de asigurat 1 = Salariat, Pensionar cu pensie mai mare de 700 de lei, Co-asigurat, Liber profesionist, PHS, Ajutor social, Somaj, Personal contractual, Card european, Acorduri internationale
Categorie de asigurat 2 = Copil (pana la 18 ani), Elev/Ucenic/Student (18 – 26 de ani), Gravida/Lehuza, Veteran, Revolutionar, Handicap, Alte categorii
Categorie de asigurat 3 = Pensionar cu pensie mai mica de 700 lei

Click AICI pentru preturile medicamentelor compensate cu care poti inlocui XANAX 2 mg

***

XANAX 2 mg – prospect informativ

Compozitie:
Xanax tablete 0,25 mg: Fiecare tableta contine: Alprazolam 0,25 mg, celuloza microcristalina, lactoza, stearat de magneziu, amidon de grâu, docusat de sodiu (85%) + benzoat de sodiu (15%), dioxid de silicon coloidal. Xanax tablete 0,5 mg: Fiecare tableta contine: Alprazolam 0,5 mg, celuloza microcristalina, lactoza, stearat de magneziu, amidon de grâu, docusat de sodiu (85%) + benzoat de sodiu (15%), dioxid de silicon coloidal, lac eritrosine de aluminiu sodiu. Xanax tablete 1 mg: Fiecare tableta contine: Alprazolam 1mg, celuloza microcristalina, lactoza, stearat de magneziu, amidon de grâu, docusat de sodiu (85%) + benzoat de sodiu (15%), dioxid de silicon coloidal, lac eritrosine de aluminiu sodiu, lac aluminiu FD si C albastru nr. 2. Xanax tablete 2 mg: Fiecare tableta contine: Alprazolam 2 mg, celuloza microcristalina, lactoza, stearat de magneziu, amidon de grâu, docusat de sodiu (85%) + benzoat de sodiu (15%), dioxid de silicon coloidal.

Forma de prezentare:
Xanax tablete în doze de 0,25 mg, 0,5 mg, 1 mg, si 2 mg.

Mod de administrare:
Oral.

Ambalaj:
Xanax tablete de 0,25 mg, 0,5 mg, 1 mg si 2 mg se gasesc în cutii de 30 de tablete.

Proprietati:
Alprazolamul este din punct de vedere chimic 8-cloro-1-metil-6-fenil-4H-s-triazolo-4,3-alfa(1,4) benzodiazepina.

Farmacodinamica:
Xanax tablete contine o triazolobenzodiazepina. Benzodiazepinele au din punct de vedere calitativ proprietati similare: anxioliza, hipnoza-sedare, miorelaxare, proprietati anticonvulsivante. Cu toate acestea, exista diferente cantitative din punct de vedere al proprietatilor farmacodinamice, ceea ce a condus la diferite moduri de aplicare terapeutica. În prezent, exista un consens în ceea ce priveste actiunea bezodiazepinelor ca fiind rezultat al potentarii inhibitiei neuronale mediate de acidul gama-aminobutiric (GABA).

Farmacocinetica:
Dupa administrare orala, nivelul maxim de concentratie plasmatica Xanax-tablete este atins la 1-2 ore de la administrare. Timpul mediu de înjumatatire al alprazolam este de 12-15 ore. Alprazolam este în mare parte oxidat. Metabolitii principali sunt alfa-hidroxi-alprazolam si o benzofenona derivata din alprazolam. Concentratiile plasmatice ale acestor metaboliti sunt foarte scazute. Actiunea biologica a alfa-hidroxi-alprazolam este de aproximativ jumatate din cea a alprazolamului. Timpii lor de înjumatatire sunt de acelasi ordin de marime cu cel al alprazolamului. Metabolitul de tip benzofenona este inactiv. Alprazolamul si metabolitii sai sunt eliminati în principal prin urina. In vitro, alprazolamul este legat (80%) de proteinele plasmatice umane.

Indicatii:
Xanax tablete (alprazolam) este indicat în tratamentul:
Starilor anxioase (nevroza anxioasa). Simptomele care apar la acesti pacienti sunt: anxietatea, stari de tensiune, agitatie, insomnie, iritabilitate si/sau hiperactivitate vegetativa, determinând o varietate de simptome de tip somatic.
Depresie anxioasa. La acesti pacienti apar simultan simptome de anxietate si depresie.
Depresie nevrotica sau reactiva. Acesti pacienti prezinta în primul rând o stare depresiva sau lipsa totala de interes si/sau de placere. De obicei sunt prezente si simptome de anxietate, agitatie psihomotorie si insomnie. Alte caracteristici includ modificari ale apetitului, ale greutatii corporale, tulburari somatice, cognitive, scaderea energiei, sentimente de inutilitate/vinovatie sau idei de moarte sau suicid.
Stari de anxietate, depresie anxioasa sau depresie – asociate cu alte boli ca faza cronica a sindromului de abstinenta la alcool sau afectiuni organice si functionale, în special anumite boli gastrointestinale, cardiovasculare sau dermatologice.
Stari de panica. Xanax este indicat în tratamentul starilor de panica care evolueaza cu sau fara fobie. Xanax este de asemenea indicat în blocarea sau atenuarea atacurilor de panica si a fobiei la pacienti care au agorafobie cu atacuri de panica. Eficacitatea Xanax în tratamentul anxietatii , al anxietatii asociate cu depresie si al depresiei nevrotice (reactive) pe termen lung, ce depaseste 6 luni, nu a fost stabilita de studii clinice sistematice; cu toate acestea, la pacientii cu afectiuni însotite de stari de panica, tratamentul de 8 luni a fost eficient. Medicul trebuie sa evalueze periodic eficienta medicamentului pentru fiecare pacient în parte.

Posologie si administrare:
Doza optima de Xanax (alprazolam) trebuie individualizata în functie de severitatea simptomelor si de raspunsul fiecarui pacient în parte. Doza zilnica (vezi tabelul) va corespunde necesitatilor majoritatii pacientilor. La câtiva pacienti care necesita doze mai mari, acestea trebuie crescute cu atentie pentru a evita reactiile adverse. Când sunt necesare doze mai mari, trebuie crescuta mai întâi doza din cursul serii. În general, pacientii care nu au primit anterior medicatie psihotropa vor necesita doze mai mici fata de cei tratati cu tranchilizante minore, antidepresive, sau hipnotice precum si de cei cu antecedente de etilism cronic. Este recomandata folosirea celei mai mici doze la batrâni sau pacienti debilitati, pentru a exclude posibilitatea dezvoltarii suprasedarii sau a ataxiei. Pacientii trebuie reevaluati periodic, iar daca este necesar dozele trebuie ajustate. Xanax-tablete
Doza la începutul tratamentului*
Doza uzuala

Anxietate
0,25 pâna la 0,5 mg de trei ori pe zi
0,5 pâna la 4 mg zilnic în doze fractionate

Depresie
0,5 mg de trei ori pe zi
1,5 pâna la 4,5 mg zilnic în doze fractionate

Bolnavi în vârsta sau cu boli debilitante
0,25 mg de doua pâna la trei ori pe zi
0,5 pâna la 0,75 mg zilnic, în doze fractionate; se poate creste gradat daca e necesar si bine tolerat

Afectiuni legate de stari de panica
0,5 -1 mg seara la culcare sau 0,5 mg de trei ori pe zi
Doza trebuie ajustata în functie de raspunsul pacientului. Aceste ajustari nu trebuie sa fie mai mari de 1mg la 3-4 zile. Se pot adauga doze suplimentare pâna la scheme de trei sau patru ori pe zi. Doza medie într-un studiu larg multiclinic a fost 5,7 +/- 2,3 mg/zi, foarte putini pacienti având nevoie de maximum 10 mg zilnic

* Daca apar reactii adverse, doza trebuie scazuta.

Întreruperea tratamentului: Doza trebuie redusa în mod gradat corespunzator unei bune practici medicale. Se recomanda ca doza zilnica de Xanax sa nu fie scazuta cu mai mult de 0,5 mg la fiecare 3 zile. Unii pacienti necesita chiar o reducere mai lenta.

Contraindicatii:
Xanax este contraindicat la pacientii cu sensibilitate cunoscuta la benzodiazepine.

Reactii adverse:
Efectele adverse, daca apar, sunt observate, în general, la începutul tratamentului si dispar de obicei în cursul tratamentului sau la reducerea dozelor. La pacientii tratati pentru anxietate, depresie asociata cu anxietate, si depresie nevrotica (reactiva), reactiile adverse cele mai frecvente sunt senzatia de somnolenta si de ameteala. Mai putin frecvente au fost tulburarile de vedere, cefalee, depresie, insomnie, nervozitate/anxietate, tremor, modificari de greutate, tulburari de memorie/amnezie, tulburari de coordonare, diferite simptome gastrointestinale si manifestari vegetative. În plus, au fost raportate urmatoarele reactii adverse aparute ca urmare a folosirii benzodiazepinelor anxiolitice, inclusiv a alprazolamului: distonie, iritabilitate, anorexie, oboseala, vorbire neclara, icter, slabiciune musculara, modificari ale libidoului, neregularitati ale ciclului menstrual, incontinenta, retentie de urina si afectarea functiei hepatice. Foarte rar s-a raportat cresterea presiunii intraoculare. Cele mai frecvente efecte adverse la pacientii cu afectiuni, care evolueaza cu stari de panica, au fost sedarea/somnolenta, oboseala, ataxia/tulburari de coordonare si vorbirea neclara. Mai putin frecvente au fost modificarea afectului, simptome gastrointestinale, dermatita, tulburari ale memoriei, disfunctii sexuale, afectari ale intelectului si confuzie. Ca si în cazul altor benzodiazepine au fost raportate, dar mai rar, reactii ca: dificultati de concentrare, stari confuzionale, halucinatii, excitatii, precum si efecte de comportament advers ca iritabilitate, agitatie, furie si agresivitate sau reactii de tip ostil. În multe dintre cazurile observate ce au prezentat tulburari de comportament, pacientii primeau concomitent si alte medicamente active pe SNC, si/sau sufereau de o afectiune psihiatrica. Rapoarte izolate publicate, implicând un numar mic de pacienti au indicat ca astfel de efecte adverse apar la bolnavii cu tulburare de personalitate de granita, cu antecedente de comportament violent sau agresiv, sau cu antecedente de abuz de alcool sau droguri. La pacientii cu tulburare psihica consecutiva unui stres/eveniment traumatizant au fost raportate stari de iritabilitate, ostilitate, si idei obsesive în cazul întreruperii tratamentului cu alprazolam.

Precautii speciale:
Folosirea sa nu a fost stabilita în cazul depresiei cu manifestari psihotice, în boala bipolara, sau în depresia „endogena” (ex.: pacientii internati cu depresie severa). În cazul administrarii benzodiazepinelor, inclusiv a alprazolamului, pot aparea obisnuinta si dependenta fizica/emotionala. Trebuie acordata atentie în prescrierea benzodiazepinelor, în special la pacientii cu predispozitie la abuzul de medicamente (ex. alcoolici si cei dependenti de droguri) datorita înclinatiei lor catre obisnuinta si dependenta. Simptomele de abstinenta apar dupa scaderea rapida sau întreruperea brusca a tratamentului cu benzodiazepine, inclusiv alprazolam. Aceste simptome pot fi de la euforie usoara si insomnie la sindroame majore care includ crampe musculare si abdominale, varsaturi, transpiratii, tremor si convulsii. Semnele si simptomele, în special cele mai grave, sunt mai frecvente la pacientii care au primit doze excesive pe o perioada de timp mai mare. Cu toate acestea, simptomele de abstinenta au fost raportate si în cazul întreruperii bruste a tratamentului cu benzodiazepine la doze terapeutice. În consecinta, trebuie evitata întreruperea brusca a tratamentului, urmarindu-se reducerea gradata a dozei (vezi „Posologie si administrare”: întreruperea terapiei). Când este întrerupta terapia la pacientii cu atacuri de panica, simptomele datorate recurentei atacurilor de panica se aseamana adesea cu acelea care apar în cazul abstinentei la tratament. Administrarea la pacientii cu depresie severa sau cu tendinta la suicid se face cu precautii corespunzatoare si în doze adecvate. Afectiunile care evolueaza cu stari de panica au fost asociate cu depresii majore primare si secundare si cu cresterea frecventei de suicid printre pacientii netratati. De aceea, trebuie luate aceleasi precautii în cazul folosirii dozelor mai mari de Xanax pentru tratamentul starilor de panica ca si pentru folosirea oricarui alt psihotrop la pacientii depresivi sau la cei cu idei sau planuri ascunse de suicid. Pentru pacientii cu afectare renala sau hepatica trebuie luate precautiile obisnuite. Eficacitatea si siguranta tratamentului cu Xanax la copii sub 18 ani nu a fost stabilita.

Sarcina si alaptare:
Datorita experientei cu alte medicamente din clasa benzodiazepinelor, se presupune ca Xanax poate determina risc crescut de anomalii congenitale în cazul administrarii la femei gravide, în primul trimestru de sarcina. Daca se administreaza Xanax în timpul sarcinii, sau daca pacienta ramâne însarcinata în timpul tratamentului cu Xanax, ea va fi avertizata asupra posibilelor reactii asupra fatului. Deoarece administrarea acestuia are rareori o indicatie de urgenta, folosirea sa în timpul primului trimestru de sarcina trebuie întotdeauna evitata. Este cunoscut faptul ca benzodiazepinele se elimina prin laptele matern. Ca regula generala, mamele nu trebuie sa alapteze în timpul tratamentului cu Xanax.

Interactiuni:
Benzodiazepinele, inclusiv alprazolamul, produc efecte depresive aditionale asupra SNC când sunt administrate concomitent cu alte psihotrope, anticonvulsivante, antihistaminice, alcool si alte medicamente care produc depresia SNC. S-a raportat cresterea concentratiilor plasmatice de echilibru ale Imipraminei si Desipraminei cu o medie de 31% si respectiv 20%, prin administrarea concomitenta a Xanax tablete în doze de pâna la 4 mg/zi. Semnificatia clinica a acestor modificari este necunoscuta. Au fost raportate interactiuni farmacocinetice ale benzodiazepinelor cu alte medicamente. De exemplu, clearance-ul alprazolamului si al altor benzodiazepine poate fi prelungit de administrarea concomitenta a cimetidinei sau a antibioticelor de tip macrolide. Semnificatia clinica a acestui fapt este neclara.

Capacitatea de conducere auto si de folosire a utilajelor:
Ca si în cazul altor medicamente active pe SNC, pacientii care primesc Xanax trebuie sfatuiti sa nu conduca masini sau sa opereze utilaje periculoase din cauza posibilelor efecte de somnolenta sau ameteala ce pot aparea în timpul tratamentului cu Xanax.

Supradozare:
Manifestarile supradozarii cu Alprazolam includ somnolenta, confuzie, tulburari de coordonare, diminuarea reflexelor si coma. A fost raportat de asemenea si exitusul în cazul supradozarii cu alprazolam, ca si în cazul altor benzodiazepine. De asemenea, au existat si cazuri fatale la cei care au luat doze mari de benzodiazepine, inclusiv alprazolam, în asociere cu alcoolul; concentratiile de alcool la unii dintre acesti pacienti au fost mai mici decât acelea din cazurile fatale determinate numai de alcool. Experimente la animale au indicat ca poate aparea colaps cardiorespirator dupa doze masive intravenoase de alprazolam (peste 195 mg/kg corp; de 975 de ori mai mare decât doza maxima recomandata la om de 10 mg/zi). Animalele pot fi resuscitate prin ventilatie mecanica si perfuzie intravenoasa de norepinefrina bitartrat. Experimentele pe animale au indicat ca diureza fortata sau hemodializa au probabil o valoare redusa în tratamentul supradozarii. Ca în orice tratament al unei intoxicatii, medicul trebuie sa porneasca de la ideea ca au fost înghitite mai multe substante.

Conditii de pastrare:
A se pastra la temperatura controlata a camerei (15 – 30 grade Celsius). Data de expirare (luna/anul) este mentionata pe cutie (EXP.= data de expirare).

Eliberarea medicamentului:
Numai cu prescriere medicala.

***

Click AICI pentru preturile medicamentelor compensate cu care poti inlocui XANAX 2 mg

Inapoi la Prospecte medicamente


ATENTIE!Prospectul prezentat in aceasta pagina este un prospect informativ. Nu folositi informatia din prospect in scopul diagnosticarii sau tratarii unei probleme de sanatate.