Pariezi pe inovativ sau pe generic?



Foarte putin pacienti stiu care este diferenta intre un medicament brand, original cum i se mai spune, si unul generic.

Majoritatea au impresia, intretinuta de farmacistii interesati in a vinde medicamente cat mai scumpe, ca genericul (echivalentul) este „produs” in muntii din China, in ligheane de plastic, prin amestecare cu picioarele si modelat cu podul palmei.

Poate ca impresia asta ar avea ceva urme de adevar daca am discuta despre asa numitele „naturiste” produse prin Asia.

Dar daca ne referim la medicamentele din listele de compensate si gratuite lucrurile stau cu totul altfel.

Ce este un medicament brand/inovativ/original?



Firma X descopera in urma unor cercetari, foarte costisitoare pretind reprezentantii firmei, ca o molecula ( o anumita substanta) este benefica (vindeca sau amelioreaza) o afectiune. Face niste studii, testeaza substanta pe animale si pe un numar de pacienti care sufera de respectiva boala, trag concluzia ca medicamentul e eficient, obtin niste aprobari si lanseaza medicamentul pe piata. Uneori medicamentul e folositor, alteori descopera dupa cativa ani ca n-ar prea fi si renunta a el.

Pentru ca, pretind ei (si au intr-o buna masura dreptate) trebuie sa-si recupereze cheltuielile, timp de 10-15 ani numai acea firma are dreptul sa produca si sa vanda respectiva molecula (medicament).

Ce este un medicament generic??

Dupa trecerea celor 15 ani orice firma are dreptul sa foloseasca molecula (substanta) respectiva pentru a produce respectivul medicamentul numit acum GENERIC.

Nu trebuie facuta greseala de a considera ca firmele care produc genericele sunt firme de mana a doua care nu respecta standardele.

Toate firmele mari produc in afara de inovativele/originalele pe care le-au descoperit singure si generice.

Acestea sunt medicamentele generice care ajung la noi pe piata si pe care ezitam sa la cumparam, mai ales pentru ca farmacistul strecoara in mod subtil, viermele indoielii cum ca ele nu ar fi la fel de bune ca inovativele pentru ca sunt COPII (acesta este cuvantul cu care sperie pacientul, COPIE). Pacientul cand aude de copie se gandeste la adidasii chinezesti care se rup la prima purtare. Ei, stimate pacient, la medicamente lucrurile nu stau ca la pantofi.

Genericele au exact aceeasi compozitie, aceeasi concentratie si sunt bioechivalente cu inovativul (adica au acelasi efect) dar sunt MULT MAI IEFTINE.

De ce genericele sunt mai ieftine decat inovativele?



– pentru ca, prin reglementarile din domeniu, pretul unui generic nu poate fi mai mare de 65% din pretul unui inovativ.
– pentru ca genericele pot fi produse de mai multe firme si intervine concurenta
– pentru ca producatorul de generic nu a investit in cercetare atat cat a investit cel care produce inovativul.
– pentru ca genericul, prin pretul mai mic, sa „intre” pe piata

In niciun caz pretul nu e mai mic pentru ca „marfa” e de calitate mai proasta.

Daca tii neaparat si nu ai ce face cu banii, iti poti cumpara numai inovative, dar poti sa fii convins ca si cu generice vei obtine acelasi efect. MULT MAI IEFTIN.

Postat în Uncategorized